Firma declarată câștigătoare în cazul unei proceduri de achiziție publică nu va mai avea obligația de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile și punctele de lucru. De asemenea, vor fi abrogate prevederile criteriilor de calificare și selecție în cazul procedurii simplificate și vor fi reduse termene, conform unei ordonanțe de urgență prezentate anterior Profit.ro și adoptate acum de Guvern. O nouă regulă introdusă este ca semnerea contractelor de atribuire să aibă loc după o decizie în primă instanță. Este introdusă, totodată, taxa de timbru pentru cererile de suspendare a procedurii de atribuire și/sau a executării contractului.
Noi schimbări vor fi introduse în sistemul achizițiilor publice, cu impact pe toate firmele. Mai multe legi pregătite să fie modificate.
Vânzarea unui case, închirierea unui apartament sau eliberarea unui certificat fiscal ar putea fi condiționate de existența unei polițe de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD). Măsura este inclusă în Strategia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru perioada 2021 - 2023 și urmărește creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe, care în prezent acoperă sub 20% din cele aproximativ 9 milioane de locuințe, cât numără fondul locativ național.
Inițiativa legislativă care ar obliga firmele și persoanele fizice autorizate să dețină o adresă de e-mail identică cu certificatul fiscal va intra la votul final cu recomandarea de a fi respinsă, după ce Guvernul a transmis Parlamentului că o astfel de prevedere încalcă atât Constituția, cât și normele europene.
Inițiativa legislativă care ar putea obliga firmele și persoanele fizice autorizate să dețină o adresă de e-mail identică cu certificatul fiscal nu este fezabilă atât timp cât există localități fără acces la servicii telecom, afirma anul trecut Sorin Grindeanu, atunci ministru al Comunicațiilor, propus acum prim-ministru.
Inițiativa legislativă care ar putea obliga firmele și persoanele fizice autorizate să dețină o adresă de e-mail identică cu certificatul fiscal nu este fezabilă atât timp cât există localități fără acces la servicii telecom, potrivit ministrului pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu.